Mă plimb desculț sub apa bocnă
Pe sub privirile brazilor calmi
Ce-mi pasă mie de iarna, dragă
Sunt doar un bolovan alunecos.

Mă așez toamna sub pământ
Săpat adânc de o ploaie ucigașă
Ce-mi pasă mie de viață, dragă
Sunt doar un sâmbure de ceață.

Perpendicular cugetelor mele albastre
Traversează idei noi pe sub pleoape închise
Ce se feresc cu prea puțină rușine
De linii paralele și netede.

Contrar tuturor prezicerilor certe
Umbrelele s-ar rupe de-ar fi deschise
Ce le pasă lor de vreme, se săruta goi
Sunt doar boemi inseminând proiecte.

Ninge iar din inima înghețată a cerului
Lacrimile norilor ajung povești și visare
Zburând spre în jos, transmițând întristare
Ce știu copiii cu sănii, de frig și durere.

Înălțimea mea începe desculță pe iarbă
Ridicându-se pe sfârșitul anotimpurilor
Dar, într-o zi aproape, iarba de sub picioare
Va crește necălcată la sfârșitul anotimpurilor
Peste mine.

________________________

FIN

Roberto Palu