Suferința lui îi iese prin toate gesturile. Mersul pașilor lui îi trădează durerea pe care ține cu toată ființa ce i-a mai rămas, să o ascundă și nu poate. Pașii care încearcă să îl poarte undeva se aseamană cu două apăsări de clape, și la fel ca aceste sunete, nici el nu pare să aibă o destinație. De logică nu pomenește nimeni. Dacă drumul pe care calcă nu are sfârșit, tot universul va fi înghițit în aceste două note. Norocul lui a fost că o fata i-a cerut o țigară. Norocul vostru a fost ca niciunul nu fuma.

FIN

Roberto Palu